Prima masă rotundă

În cadrul proiectului „Îmbătrânirea sănătoasă și demența - o viață mai bună” a fost organizată prima din şirul meselor rotunde, care reunesc experţi din domeniul medicinei, care se ocupă, înainte de toate, cu bolile demenţei şi alte boli similare. Masa rotundă a durat trei zile, din 12 până în 14 decembrie 2019. Partea de specialitate a durat două zile, iar cea de-a treia zi a fost dedicată efectuări unei vizite de studiu la Spitalul Special pentru Boli Psihiatrice “Dr. Slavoljub Bakalović“ - Vârşeţ.
La masa rotundă au participat mai mult de 30 de experţi, discutându-se teme referitoare la diagnostificarea depresiei în boala Alzheimer, scara lui Cornell a depresiei în demenţă , tulburări depresive în demenţă şi altele.
Următoarea masă rotundă este planificată la Vârşeţ la începutul anului 2020.


14.12.2019.